ISTORIA COMUNEI VIIŞOARA - ORGANIZARE TERITORIALĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ Din cronicile vechi aflăm că teritoriul Moldovei, din cele mai vechi timpuri, era împărţit în ţinuturi, al căror număr a variat de la o epocă la alta.
Astfel, ţinutul Dorohoiului, din care făcea parte și comuna Bivolile (Viișoara) este menţionat în tratatul din 1408 încheiat între Alexandru cel Bun și negustorii lipoveni. In urma reorganizării administrativ-teritoriale din februarie 183^ pentru ţinutul Dorohoi, această comună apare in plasa Lascăr cu reședinţa la Rădăuţi-Prut. Ţinutul Dorohoi avea în fruntea sa un reprezentant al puterii centrale, care în diverse epoci a purtat denumiri diferite și anume: pârcălab în sec. XIV-XVI, mare vătaf de ţinut în sec. XVII, apoi căpitan și mare căpitan de ţinut la începutul sec .XVIII, ispravnic de ţinut in timpul aplicării Regulamentului Organic și apoi vel căpitan.
După organizarea administrativă din timpul lui AI .I. Cuza, ţinutul Dorohoi a fost denumit judeţ, având in fruntea sa un prefect. Stema judeţului Dorohoi era reprezentată printr-un rac, simbolizând bogăţia bălţilor și heleșteielor. Marele Dicţionar Geografic editat în anul 1899, menţionează localităţile Bivolu-Mare, care mai era denumită și Bivolul- Lăţescului, precum și Bivolu-Mic, cunoscută sub denumirile de Lipan și Spinoasa, ambele făcând parte din comuna Bivolile, plasa Prutul-de-jos, judeţul Dorohoi. In această monumentală lucrare geografică nu este menţionat satul Cuza Vodă. In anul 1899, localitatea Viișoara Mare (Bivolu-Mare) avea o populaţie "de 200 familii și 800 suflete".
Așezările sătenilor "sunt mai mult bune: unele au livezi, altele grădini". Biserica cu hramul Sf. Mihail și Gavril era deservită de un preot, doi cântăreţi și un pălămar, era mică, construită din lemn și tencuită, fără a se ști de cine și când a fost făcută."Scoală, cu un învăţător și 32 elevi, are un local bun făcut de comună". "Calitatea pământului este mai în total bună".
Sătenii împroprietăriţi aveau o suprafaţă de 597,75 ha, iar proprietarii de moșii deţineau 2.846,25 ha. Pe întreaga moșie existau 7 iazuri, dintre care, cel mai mare era iazul iui Boldur, cu o suprafaţă de 8,63 ha,"cu pești frumoși și raci buni". Marele Dicţionar Geografic din 1899 mai menţionează și prezenţa unei vii de 4 pogoane, pe moșie,fapt care ar putea explica provenienţa fitonimului Viișoara de astăzi. Tot aici sunt precizate toponimele principalelor pâraie, respectiv Volovăţul și Pustoaia actualmente ("Păstaia", așa cum este înscris pe harta hidrologică redactată in anul 1971).
Dintre drumurile mai însemnate sunt menţionate: "acel de la Rădăuţi, ce duce prin Mileanca la Dorohoiu și acel de la Darabani,ce duce prin Puţureni la Ștefănești". "Hotarele moșiei sunt:Bivolu-Mic, Darabani,Păltinișul, Ivăncăuţi. Horodiștea ,Rădiul și Rădăuţi"Localitatea Viișoara Mică(Bivolu-Mic),în anul I899 avea 18o familii,cu 462 suflete. "Calitatea pământului e mai în totalitate bună". Sătenii împroprietăriţi deţineau 197,2> ha, iar proprietarii moșiei aveau o suprafaţă de l.lo2,>6 ha. Mai este menţionat un iaz de mică întindere și principalele pâraie, Volovăţul și Pustoaia. Principalele drumuri menţionate în această însemnată lucrare sunt:" acel de la Mioreni la Mileanca și acel de la Bivolu-Mare la Coţușca". "hotarele Bivolu-Mare,Coţușca și Mioreni".
In urma reformei administrative din anul 195o, când ia fiinţă regiunea Botoșani, comuna Viișoara a fost subordonată raionului Dorohoi. La reorganizarea administrativă din anul 1968, când se constituie actualul judeţ Botoșani, cununa Viișoara a fost subordonată acestuia. Mărimea, medie a satelor componente ale comunei Viișoara, de aproximativ 1350 locuitori, este comparabilă cu cea a localităţilor din raza judeţului Botoșani, de 1346 locuitori și evident mai mare decât cea pe ţară, de circa 900. Toate satele componente ale comunei au un caracter agricol, celelalte activităţi fiind nesemnificative. Dacă în trecut casele erau construite din nuiele împletite și lipite cu lut amestecat cu paie, în prezent ele sunt structurate în mod preponderent pe cărămida arsă sau uscată la soare și, uneori, dispuse pe două nivele. In urma elaborării studiului de sistematizare teritorială din anul 1971,în scopul extinderii suprafeţelor cultivate, s-a preconizat dezafectarea treptată a localităţii Cuza Vodă, intenţie care n-a mai putut fi materializată.
Reședinţa de comună prezintă un centru civic deja conturat prin clădirile primăriei,școlii,magazinelor etc.,dar modernizarea localităţii decurge încă lent. In privinţa realizării sistemului de alimentare cu apă sunt necesare încă eforturi susţinute pentru optimizarea celui actual.
