Prima școală din comuna Viișoara a fost înfiinţată în anul 1884 în cadrul reședinţei de comună și a funcţionat într-o casă de tip ţărănesc, construită din împletitură de nuiele și vălătuci de lut, cu o singură sală de clasă, 6 bănci și o capacitate maximă de 40 de copii. La acea dată tot aici învăţau și copiii din satul Viișoara Mică, sat component al comunei. În anul 1902 școala s-a mutat în centrul satului, într-o clădire cu ziduri de cărămidă donată de proprietara Ecaterina Aritonovici. În anul 1905 acest local a fost reamenajat cu sprijinul primarului de atunci al comunei cât si al preotului Ion Sârghie, dirigintele școlii. Clădirea renovată asigura două săli de clasă și o cancelarie.
Primul învăţător încadrat la școală în anul 1884 a fost Nicolae Davideanu. Au urmat apoi învăţătorul Gheorghe Vicol, preotul Constantin Dron, preotul Grigore Baz, apoi Vasile Enache, Teodor Armescu, Constantin Popovici, Constantin Baz, Leon Lungu, Ghiorghe Ciopec, Ion Ilașov.
Anul 1924 a adus o nouă Lege a învăţământului din ţara noastră, menită să unifice și școala pe temelii practice. Durata școlarizării a sporit la 7 ani; clasele V - VII alcătuiau învăţământul supraprimar, pentru care se prevedea o programă axată pe lucrări practice. Lipsa de localuri ateliere și cadre didactice a zădărnicit însă rezultatele scontate. în plus, numărul analfabeților era destul de mare, iar condiţiile de școlarizare erau precare. În anul 1924, școala din Viișoara a putut fi încadrată cu trei posturi de învăţători: Leon Lungu, Vasile Enache și Constantin Baz.
Concepţia școlară s-a conturat definitiv între anii 1931 - 1932 când, ministrul Educaţiei Naţionale a fost Nicolae Iorga. Consideraţiile sale critice se conturează, în primul rând, asupra structurii generale ale învăţământului care făcea, din primele două grade de învăţământ, elementar fi mediu, studii pregătitoare pentru gradul imediat următor. Iorga condamnă „pregătirea pentru ţcoală din grad în grad", dorind ca școala începătoare să devină școală potrivită cu locul unde se găsește, al cărei scop trebuie căutat în satisfacerea nevoilor imediate ale vieţii, nu „o pregătire pentru ca elevul să fugă de la ţară, să vină la oraș".
Dar, propunerea pe care o face, de a se crea „în folosul fiecărui tip social, tipul de școală corespunzător" nu a fost acceptată. Şcoală generală trebuia să rămână una și aceeași pentru toţi copiii, de la ţară sau de la oraș, așa cum este astăzi. Nici gimnaziul nu trebuia să fie o formă a liceului, ci o școală de cultură generală, de pregătire completă, iar numai ultimele trei clase ale liceului să fie de pregătire pentru universitate. În legea pentru modificarea unor articole din Legea învăţământului secundar din iulie 1931, Nicolae Iorga a împărţit învăţământul secundar în două categorii de școli: gimnaziu de patru clase care trebuia să dea cultură generală deosebită pentru băieţi și fete și liceul cu alţi patru ani și o bifurcare de studii - literară și știinţifică - în ultimul an pregătind pentru universitate.
O perioadă fructuoasă se dovedește cea dintre anii 1935 - 1944, când s-a îmbunătăţit frecvenţi elevilor, s-au creat condiţii mai bune pentru păstrarea materialului didactic existent și, mai presus de toate, s-au îmbunătăţit condiţiile de igienă. în anul 1939 a fost adoptată o nouă lege pentru organizarea și funcţionarea învăţământului primar și normal, care urmărea să asigure o apropiere strânsă a învăţământului obligatoriu de nevoile satului. În concepţia legiuitorului, învăţământul școlii obligatorii ar fi trebuit să dobândească un caracter accentuat de orientare și pregătire profesională „fiind complet adaptat și specializat după regiunea în care locuiesc copiii". Considerate „clase pregătitoare pentru muncă", clasele cursului elementar aveau menirea „să înveţe copilul de ţăran ce înseamnă să facă o agricultură raţională", iar „fiul de orășean trebuia să se deprindă cu introducerea într-o meserie de care avea nevoie în gospodăria sa".
În anul 1940 în comuna Viișoara funcţionau 4 localuri de școală, dintre care două erau proprii și aveau cate două săli de clasă, iar celelalte două erau închiriate și aveau numai câte o singură sală de clasă. Acestea erau frecventate de către un număr de 352 elevi.
Anii tulburi ai celui de-al doilea război mondial au dus la suspendarea cursurilor școlare și, la 24 martie 1944 s-a dispus evacuarea autorităţilor locale către interiorul ţării. Năprasnicul război a trecut și prin nordul țării, iar în aprilie 1945 s-au reîntors la posturi cadrele didactice are s-au apucat de refacerea școlilor și redresare a învăţământului, de alfabetizare a neștiutorilor de carte și de participare la toate acţiunile destinate să redreseze starea economico-socială a ţării noastre, bântuită de sărăcie și de foametea din 1946. Învăţământul s-a adaptat din mers schimbărilor survenite în situaţia socio-politică a ţării.
În anul 1962 a fost construit prezentul local de școală cu 5 săli de clasă, o cancelarie o sală pentru bibliotecă și cabinetul directorului. O bună perioadă de timp la Școala Viișoara se învăța inclusiv treapta I de liceu, elevii studiind în satul natal până în clasa a X-a.
După evenimentele din decembrie 1989 Școlile din comuna Viișoara s-au confruntat cu o altă problema: aceea a scăderii drastice a numărului de elevi. Daca în anii '70, în școlile din comună învățau aproximativ 700 de elevi s-a ajuns ca în anii 2000 cifra de școlarizare la nivel de comună să nu depășească 300 de levi. Astfel Școlile din satele aparținătoare Școlile să-și piardă statutul de Școli generale, ba chiar învățământul primar să se desfășoare în regim simultan la Cuza Voda și Viișoara Mică.
Condițiile din unitățile de învățământ s-au îmbunătățit continuu după 89.În anul 2007 Școala din Viișoara fost dotată cu o centrală termică , un grup sanitar modern, iar în anul 2008 au fost înlocuite pardoselile, tâmplăria și lambriurile. Și materialul didactic s-a îmbogățit între 2006-2009 acordându-se sume consistente de bani pentru achiziționarea de planșe, hărți, cărți pentru biblioteca școlară, materiale didactice pentru fizică. În anul 2000 unitatea de învățământ a primit 3 calculatoare pentru serviciul administrativ iar în anul școlar 2005-2006 a fost implementat un laborator de informatică prin programul SEI IV școala fiind dotată cu o rețea de 1a calculatoare + server pe care au fost instalate softuri educaționale AEL.
Din 1 ianuarie 1998 Şcoala din Viișoara poartă numele savantului Dimitrie Brândză care s-a născut și a copilărit pe aceste meleaguri.
În anul școlar 2011-2012, cifra de scolarizare este de 46 de elevi in învăţământul primar si 92 de elevi in invaţământul gimnazial. În acest an școlar la Școala cu clasele I-VIII Dimitrie Brândză Viișoara își desfășoară activitatea 3 învățători (Midoschi Dinu, Oprea Lidiia și Epure Ovidiu) și 8 profesori (Bejinariu Florin, Taraciuc Vasile, Midoschi Veronica, Iosub Felicia, Băeșu Andreea-Mariana, Epure Violeta, Rîmbu Elena și Preot Condurache Marius).
În procesul instructiv-educativ este folosită tehnica modernă, școala fiind dotată cu aparatură multimedia (videoproiector, combină audio, aparat foto digital, laptop, fotocopiatoare și imprimante), laborator AEL dotat cu 10 computere conectate la Internet, cabinet limbi străine, cabinet istorie-geografie, cabinet limba și literatura română, cabinet matematică.
Absolvenții de clasa a VIII-a continuă studiile în licee unii dintre ei având rezultate deosebite la Liceele și colegiile de top din Județul Botoșani.
