ECONOMIA COMUNEI VIISOARA
Orașul Dorohoi, așezat pe un drum comercial care străbătea Moldova, a cunoscut o relativă dezvoltare încă din sec.XIV-XV, mai ales prin comerţul de tranzit. Marii proprietari agricoli își valorificau produsele vegetale și în special animalele,la mare cinste fiind negoţul cu cabaline .In sec. XVII-XVIII, comerţul din această parte a ţării era renumit mai ales prin făina de grâu și pieile de miel.
Concomitent cu aceasta activitate s-au dezvoltat și meșteșugurile bazate pe prelucrarea materiilor prime existente în această zonă și anume: blănărie, ciobotărie, cojocărie, pielărie, cizmărie, tăbăcărie etc.
La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX , se înregistrează o epocă de maximă dezvoltare economică ce se prelungește până aproape de cel de al doilea război mondial. Criza economică mondială din 1930 a afectat serios și economia acestei zone, chiar dacă activitatea de bază a locuitorilor din comuna Viișoara a rămas agricultura.
Reforma agrară din anul 1664 a adus o modificare în structura de proprietate asupra terenurilor. Sătenii din Viișoara Mare au ajuns să deţină 21 % din suprafaţa totală agricolă a localităţii, iar cei din Viișoara Mică aproape 18 %, restul terenului fiind deţinut de către marii proprietari agricoli.
La acea vreme erau renumite soiurile de porumb adaptate în zonă,a stfel ca în anul 1645 in Ţara Românească a fost introdusă sămânța de porumb din jurul Dorohoiului.
In afară de grâu și porumb, care deţineau circa 7o% din suprafaţa arabilă, în raza acestei comune se mai cultivau: orz, secară, ovăz,
floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, mazăre, soia, lucerna, trifoi etc.
Cu toate acestea, agricultura a avut caracter rudimentar,iar productivitatea și rentabilitatea au fost scăzute, astfel Încât comuna Viișoara a rămas la periferia vieţii economice.
Colectivizarea forţată a agriculturii, înfăptuită în anul 1962, a condus la pauperizarea accentuată a sătenilor, urmată de intensificarea procesului migrator,îmbătrânirea artificială a populaţiei rămase pe loc și,mai ales,modificarea mentalităţii ţărănimii asupra proprietăţii pământului.
Din totdeauna. principala ocupaţie a localnicilor din comuna Viișoara a fost agricultura,respectiv cultura plantelor și creșterea animalelor.
In Marele Dicţionar Geografic al României se precizează că în anul 1899, în localitatea Viișoara Mare, marii proprietari agricoli dețineau 2.846,25 ha(62,6%),în timp ce ţăranii posedau numai 597,75ha(17,4%). La aceeași dată, în Viișoara Mică, moșierii deţineau 1102,56 ha(84,8%),iar ţăranii numai 197,25 ha(15,2%).
Intr-o monografie mai veche se amintește faptul că proprietarii, căpitan Gheorghe Murguleţ și Elena Sturza, în anul 1903 au vândut moșia lui Haralambie Popovici și Ion Serghie, iar aceștia din urmă au împroprietărit un număr de 56 săteni.
Moșia "Bivolul de Sus" a fost administrată direct de către proprietar numai până în anul 1902, dată la care a fost arendată lui Al .Giurgiuveanu și apoi lui Dimitrie Savin și Gheorghe Bucșinescu, până în 1914, când proprietarul revine la administrarea terenului.
Cealaltă moșie, "Bivolul de Jos", a fost tot timpul administrata de către proprietar.
Moșia "Lipan", între anii I896 și 1945 a fost administrată pe rând de către Bogdan și Sava Bolfosu și apoi de către Gheorghe C Ananiescu.
Moșia "Murguleţ" a fost tot timpul arendată până în anul 1903, dată la care a fost vândută Iui Dan Moșcovici și A. Moșcovici.
Atât pe moșiile administrate de către proprie tari,cât și pe cele arendate erau cultivate plante alimentare, furajere, tehnice și alte utilităţi,concomitent cu creșterea animalelor. Aici existau herghelii de cai, cirezi de cornute mari, turme de oi și porci, precum și iazuri cu pești și raci.
Din suprafaţa totală agricolă de 2.85o ha .aproximativ 800 ha (28%) era utilizată ca pășune. Printre plantele cele mai frecvent cultivate se întâlneau porumbul, grâul, orzul, ovăzul, secara etc. Datorită tehnologiilor de cultură modeste și producţiile înregistrate urau asemănătoare și anume, porumb - 21oo Kg/ha; grâu - 175o Kg/ha; orz - 14oo Kg/ha;ovăz - 2100 Kg/ha etc.
In anul 1864, pe cuprinsul moșiei lui Teodor Lăţescu au fost împroprietăriti un număr de 87 săteni cu câte patru fălci și 12 prăjini de teren(aproximativ(5,93 ha), apoi un număr de 17 săteni cu cate două fălci și jumătate, plus 12 prăjini de teren (aproximativ 3,78 ha) și alţi 31 săteni, numai cu câte 12 prăjini(o,21 ha) drept loc pentru casă. Așadar, din terenul moșiei Teodor Lăţescu, un număr de 135 ţărani au primit o suprafaţă totală de 557,86 ha.
La aceeași dată,pe terenul moșiei "Lipan" au fost împroprietăriţi 52 săteni cu o suprafaţă totală de 173.57 ha, dintre care 10 ţărani cu câte patru fălci, 32 cu câte două fălci și jumătate, iar la 12 familii li s-au atribuit numai locuri de casă.
In urma aplicării reformei agrare din anul 1919 au mai fost expropiate suprafeţele de 665 ha din moșia Bivolul de Sus, 47o ha din moșia Bivolul de Jos și 62o ha din moșia Lipan, ultima fiind integral expropriată. Așadar,suprafaţa totală expropriată a ajuns la 1.753 ha.
Pentru izlazul comunal din satul Viișoara Mică a fost rezervată o suprafaţă de 7o,32 ha, pentru școlile din Viișoara Mare și Viișoara Mică câte 10 ha,iar pentru cimitire câte 1,50 ha.
Potrivit Legii din anul 1919, au fost împroprietăriţi 275 săteni din categoria I-a, l locuitor din categoria a II-a, 55 localnici din categoria a III-a (văduve de război, copii orfani) și 41 din categoria a IV-a, adică în total un număr de 382 ţărani. Din cauza insuficienţei de teren expropriat, au rămas neîmproprietăriţi ţăranii încadraţi în categoria a V-a, precum și o parte din cei cuprinși în categoria a VI-a.
Comuna Viișoara mai dispunea acum de un izlaz în suprafaţă de 283 ha, care fusese cumpărat de la proprietarul Anton Zadurowicz.
Ţăranii își cultivau terenurile proprii mai ales cu porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, fasole etc.,dar producţiile obţinute erau modeste, din cauza uneltelor rudimentare, a animalelor de muncă insuficiente, a lipsei de îngrășăminte etc.
Inventarul uneltelor agricole, întâlnit în mod obișnuit în mcile gospodării ale sătenilor, cuprindea arhicunoscutul plug metalic sau plugul de lemn având numai brăzdarul de fier, grapa de lemn cu dinţi de fier, iar la familiile mai înstărite și semănători tractate hipo. Întreţinerea culturilor agricole se făcea manual, cu sapa. Abia mul târziu au apărut câteva prăsitori tractate cu calul. Recoltarea cerealelor se făcea cu secera și coasa, Ia care, uneori, se adapta și "hreapca", pentru o așezare ordonată pe sol a păioaselor, iar la adunat era utilizată grebla de lemn. La început, treieratul cerealelor se făcea cu "îmblăciul (două nuieloaie legate articulat) sau prin culcarea snopilor desfăcuţi cu ajutorul cailor, în așa numitele arii. Abia în perioada interbelică treieratul a început a se executa cu batoza tractată de animale,deservită de chirat și mecanic.
Dintr-o monografie redactată înainte de anul 1944 reiese faptul că inventarul animalier al comunei Viișoara se prezenta astfel: 627cai, 53 boi, 687 vaci, 1505 oi, 5 capre, 725 porci etc. Corelând acest efectiv de animale cu populaţia de atunci a comunei, de 3.123 localnici, rezultă că revenea câte un cal pentru 5 locuitori, o vacă la 5 săteni, o oaie la doi ţărani și, respectiv, câte un porc la fiecare patru viișoreni.
Această simplă analiza reflectă că nivelul de viață al localnicilor era destul de modest.
La acea dată în reședinţa de comună exista o moară mecanică și cinci prăvălii particulare cu mărfuri de strictă necesitate (chibrituri, sare, petrol lampant, săpun etc.), precum și nelipsitele băuturi alcoolice.
Viișoara era o comună izolată, cu drumuri adesea desfundate, cu poduri și podeţe de lemn și fără curent electric.
In anul 1972 suprafaţa teritoriului administrativ al comunei Viișoara era de 5132 ha, din care, 94% era reprezentat de fondul funciar agricol, iar restul de 6% avea alte destinaţii. In cuprinsul fondului funciar agricol,de 4.827 ha, suprafaţa de 3955,7o ha(81,9%) reprezenta terenul arabil, 676,66 ha(14%) pășune, 155,31 ha(3,2%) fanate, 13,4o ha(o,3%) vii și 25,94 ha(o,6%) livezi.
Sub aspectul formei de proprietate, după colectivizarea agriculturii din anul 1962, suprafaţa de 3614,25 ha(70,4%) aparţinea fostei Cooperative Agricole de Producţie Viișoara, iar restul de 1517,75 ha(29,6%) aparţinea Fermei Agricole de Stat. Ambele unităţi agricole au cultivat cereale, plante oleaginoase, sfeclă de zahăr,zarzavaturi, nutreţuri etc.
Pe terenurile fostului CA.P. Viișoara, în anul 1972 au fost realizate următoarele producţii medii: grâu - 186o Kg/ha; porumb boabe 2275 Kg/ha; floarea-soarelui 1160 Kg/ha; sfeclă de zahăr-22000 Kg/ha; cartofi-22800 Kg/ha; mac-375 Kg/ha.
In același an, Ferma Agricolă de Stat a realizat producţii superioare grâu-peste 4ooo Kg/ha; porumb știuleţi-peste 8ooo Kg/ha.
Tot în 1972, fosta CA.P. Viișoara mai deţinea un număr de 924 bovine tinere și peste 3000 de oi, iar sătenii aveau în proprietatea lor 900 bovine,2900 oi,peste l000 porcine etc. Ferma de Stat avea și ea peste 1500 de oi.
La acea dată, fosta C.A.P . mai poseda 6 autocamioane, un tractor cu remorcă, 5 instalaţii pentru irigat și 57 atelaje hipo, la care se mai adăugau ateliere de dulgherie, tinichigerie, cojocărie, croitorie etc.
După căderea regimului dictatorial al lui N. Ceaușescu, drept urmare a apariţiei Legii nr.18/1991, ţăranilor din comuna Viișoara li s-au restituit terenurile agricole, care fuseseră comasate forţat la C.A.P. în luna martie 1962.
