VIATA SOCIALA
In trecut,locuinţele sătenilor,în cea mai mare parte,erau compuse din doua camere,una de locuit iar cealaltă de curat și nelipsita "tindă" sau holul de la intrare. Cei mai săraci aveau o singură cameră.
Până la sfârșitul celui de ai doilea război mondial,interiorul locuinţelor era dotat și ornamentat în exclusivitate cu obiecte confecționate de către gospodine.
De regulă,în camera de curat se găsea tradiţionala ladă cu zestre, frumos ornamentată, cuprinzând vălătuci de pânză, ţesături din bumbac, nelipsitul "tort", ștergare, traiste ghemuri de lână vopsită și alt ele. Pereţii interiori erau ornamentaţi cu scoarţe sau covoare, ștergare, iar mai târziu și cu mileuri. In casele de curat se mai găseau un dulap, o oglindă, laiţe sau bănci de lemn, cuiere de lemn și una sau mai multe icoane, adeseori având o vechime apreciabilă.
Camerele de locuit erau dotate cu nelipsita sobă fie cărămidă, prevăzută cu plită, ocniţe și rolă pentru copt,apoi laița, un pat comun de mari dimensiuni, uneori acoperit cu rogojini de papură.
Majoritatea locuinţelor erau lipsite de dușumele din scândura fiind lipite cu lut.
Modul de construcţie al locuinţelor era cel obișnuit în această zonă, utilizându-se furci de stejar și îngrădiri de nuiele , lipite cu argilă amestecată cu paie .
Fântânile erau căptușite în subsol cu zidărie seacă din piatră, iar la suprafață erau protejate cu ghizdele de lemn, apoi mai târziu din beton armat .
Femeile țeseau iarna pânze de cânepă, in, bumbac, ori postav din lână.
Produsele alimentare erau găsite simplu. În momentul sacrificării, porcii erau jupuiți de piele , iar aceasta era utilizată pentru confecționarea opincilor. Carnea de porc era conservată pentru o perioadă mai îndelungată de timp prin saramurare și apoi prin afumarea ei in ursoaica din podul casei. Brânza de oi era conservată prin sărare, frământare și presarea acesteia în putinele de lemn. Laptele de vacă proaspăt sau prins constituia un aliment frecvent utilizat , ca și nelipsitul borș, preparat prin fermentarea tărâțelor de grâu.
Începând cu primăvara și până toamna târziu, membrii apți de muncă ai familiilor de țărani erau antrenați pe ,,zi-lumină,, în executarea lucrărilor agricole, rămânându-le doar iarna mai mult timp liber, pe care căutau să și-l petreacă într-un mod plăcut.
