ISTORIA COMUNEI VIIŞOARA
Cel dintâi nume al satului cu siguranţă este derivat dintr-un antroponim sau patronim Balș, Băloș. Pentru ambele situaţii se întâlnesc în documente numeroase persoane și este foarte greu a presupune pe unul dintre aceștia că a stăpânit ocină aici și și-a lăsat numele în cel al satului întemeiat pe ocina sa.
Poate fi presupus Băloș (Baloș, Beloș, Boloș) ceașnicul lui Ilie voievod și membru al sfatului domnesc (1432-1448), ai cărui urmași au stăpânit sate din ţinutul Hotinului, sau Toader Băloș logofătul sau un alt oarecare Băloș cu numele în documentele distruse sau pierdute.
Pentru numele Bivolul, pe lângă legenda cu bivolul înecat în iaz, trebuie ţinut seama de faptul că la întocmirea hotarnicei satului Coţușca, din 29 septembrie 1652, participă între martori și „Bivol ot Băloșani" . Numele Viișoara s-a dat satului după 1965, datorită faptului că pe terenurile din Bodeasa și chiar în satele comunei Viișoara, erau preponderent plantații de viță de vie.
Prima menţiune documentară a satului Băloșani întâlnită este din iunie 1609, când Gheorghe pârcălabul Hotinului dă o mărturie lui Lupu din Băloșani, care a venit cu martori din împrejurimi și răzeși din satul Băloșănii pentru a stăpâni „o parte de ocină în ostrovul, între iazul cel mare, cu loc de moară în Băloșani, pe Volovăţ", parte cumpărată de tatăl lui Lupu, Ioan vătavul, „de la bătrânul Boldor și de la fratele lui, Văscan și de la sera. 1—> Sanai si de la sora lor Teta".
Documentul menţionat oferă mai multe informații care trebuie valorificate în continuare:
a. Lupu stăpânea doar o parte din moșia satului Băloșani;
b. o parte a moșiei era în stăpânire răzășească;
c. altă parte sau părţi din moșia Băloșani era în alte stăpâniri. Partea de moșie stăpânită de Lupu se afla in partea de jos, în partea de est a moșiei, către Coţușca;
d. partea de moștenire în stăpânirea lui Lupu a fost cumpărată de tatăl acestuia, Ioan vătavul, de la bătrânul Boldor și de la fratele lui, Văscan, "în zilele lui Bogdan voievod și au avut adresă de la dânsul și de la Ion voievod și de la Petru voievod și de la alţi domni și acele dreni 1 le-au prăpădit, când au venit Mihai voievod asupra pământului nostru, cu alte drese de mult preţ și argint".
Aceste informaţii arată că satul exista dintr-o perioadă mult mai veche.
Prin documentul din 11 iunie 1625 se aleg părţile de moșie ale lui Pentilii Barbovschi și Ionașco Cămărașu din sat din Băloșeni: „lui Barbovschii trii părţi din giumătăți de sat, parte doi sus și a patra parte de giumătate di satu lui Ionașco Cămăraștu» lui cu oaminii lui, parte din sus".
Acest document impune clarificări: Pintilie Barbovschi a ajuna stăpân în moșia Băloșani prin căsătoria sa cu Dumitra, fiica lui Onciul Haliţchi, descendent din a cincea generaţie din Mihail de la Dorohoi, unul dintre marii boieri ai Moldovei, cu un loc important în sfatul domnesc (1395-1434), stăpân a 52 sate. Astfel, este posibil ca aici, la Băloșani, să fi fost stăpân Mihail, mai ales că, în documentul din 1437, acestuia i se întărea stăpânirea și peste satele Rădăuţi, Itovoiești și Vâșniveţ (Rediu) din vecinătate. Barbovschi s-a despărţit de Dumitra înainte de 30 ianuarie 1638, dar Dumitra stăpânea o parte din Băloșeni; Vasile voievod i-a dat carte „ceștii femei, anume Dumitra din Cordăreni... să fie tare ... a ţine și a opri o parte de ocină din Cordăreni, partea Lupului de acolo, și o parte iar a Lupului din Băloșeni". Pintilie Barbov-schi nu a ieșit din stăpânirea moșiei Băloșani, căci el s-a căsătorit cu Maria, fata Lupului din Băloșani, și la 18 martie 1645 primea „Carte de la Vasile voievod, întărind lui Pintilie Barbovschi și femeii lui Maria, fata Lupului din Băloșani, nepoata lui Ioan vătavul, stăpânirea peste cumpărăturile ce am făcut de la Boldur bătrânul... și cu loc de iaz în Băloșeni, pe Volovăţ, ţinutul Dorohoi și jumătate din satul Coţușca" .
Alăturând documentele din 1634 și cel din 1645, rezultă că Lupu, fiul lui Ioan vătavul, socrul lui Pintilie Barbovschi, se străduia să stăpânească întreaga moșie boierească de la Băloșani, fără a reuși.
In 1625, Barbovschi stăpânea trei pătrimi din jumătate de sat, partea de sus (vest), dar în 1645 stăpânea jumătatea de jos (est) a satului Băloșani și jumătate din satul Coţușca.
O altă parte a moșiei satului Băloșani era în stăpânire răzeșească; nu putem preciza care.
In 1609, între martori sunt menționați „răzeși". La 30 mai 1619 este datat un „Ispisoc cu suretul lui de la Gașpar vodă, precum Gavril diac au pârât pe Tăutul biv logofăt pentru cinci jirebii ce au avut zălog în sat în Băloșești de la unchiul lor Toader și după dreptate l-au rămas pe Tăutul" . Aceste părţi din moșie vor trece în stăpânirea lui Tăutu la 15 octombrie 1645, când „Vasile voievod întărește lui Tăutu, fost logofăt... și alte părţi din satul Băloșani pe Bodeasa, ţin. Dorohoi, dăruite de Isac, feciorul lui Toader, ...lui Pătrășcan, feciorul Tăutului logofăt, nepotul său, pe care 1-a luat în loc de fecior, deoarece nu avea copii". Răzeșii stăpâneau partea de sud a moșiei, pe pârâul Bodeasa.
La 14 martie 1651 este datată cartea de la Vasile vodă întărind stăpânirea lui Pintilie Barbovschi și femeii sale Maria, pe ocinele lor o jumătate de sat din Băloșeni . Este vorba despre jumătatea de jos (est) a moșiei satului.
Un document probează că în moșia Băloșani a fost stăpân logofătul Gavrilaș Mateiaș. La 4 martie 1652, Vasile voievod întărește împărţirea moșiilor rămase de la răposatul mare logofăt Gavrilaș Mateiaș între fiii săi Ieremia, Ileana comisoaia și Alexandra vistierniceasa (cu siguranţă soţia vistierului Iordache Cantacuzino ).
Partea jupânesei Alexandra vistierniceasa cuprinde 19 sate întregi, trei jumătăţi de sate: „Ciurbieni, ţinutul Dorohoiului, a patra parte de Drăgușeni și a patra parte de Bălușeni, același ţinut".
Domeniul pe care și-l împart descendenţii lui Gavrilaș este imens: în ţinutul Dorohoi și ţinuturile Suceava, Hotin, etc.
La 3 septembrie 1652, Andreian, vornicul de Ianova, mărturisește că a făcut hotarnica moșiei lui Ionașco clucer, anume o jumătate de sat din Băloșeni . Martori din Bălușeni și sate din jur la 5 martie 1665 .
Pintilie Barbovschi și Ionașco cămărașul stăpâneau părţi din jumătatea de sus a moșiei Băloșeni și în 1665, cum rezultă din mărturia hotarnica dată de David din Zaluceni, Savin Urmeziu și Vasile Gafenco, din 1 iunie .
O altă mărturie hotarnica de la Gh. Sturza, vornic de poartă, Gavril Sturza, Golia, Petru Barbovschi și alţii, pentru partea de moșie a lui Ionașcu cămărașul, din Băloșeni, din 10 octombrie 1671 .
Un document fără dată, lună, an, dar probabil apropiat de cel anterior arată că Cârste Golâe, feciorul lui Simion Golâe, declară că Simion Golâe a zălogit partea sa din moșia Băloșănii, pe Valea Volovăţului, pentru doi cai ce i-a primit de la Ştefan Stürza, ginerele lui Pintilie Barbovschi . Ştefan Sturza a moștenit moșie în Băloșani de la socrul său, dar nu știm cât și nici care erau alţi stăpâni.
La 25 august 1726 este datat un zapis de la Ioan Sturza, fiul lui Ştefan Sturza și al Anghelușei, fata lui Pentelei Barbovschi, dimpreună cu fiica lor Măria, adeverind că au vândut lui Ilie Catargiu, vel logofăt, o jumătate din satul Băloșeni pe Volovăţ, partea Irimenii .
Ilie Catargiu nu a rămas mulţi ani stăpân la Băloșeni, el era mort la 8 august 1733, când Constantin Neculai voievod dădea carte în urma judecăţii ce a avut loc la divanul domnesc între Caterina, soţia lui Ilie Catargiu, și Maria, fiica lui Ioan Sturza, pe care a ţinut-o Constantin cămărașul, pentru o jumătate din satul Băloșeni. Maria a dovedit la judecată că soţia lui Catargiu, Caterina, nu are o jumătate din satul Băloșeni, ci doar a treia parte, având un ispisoc de la Duca Vodă, pentru o judecată dintre Pintilie Barbovschi și Ionașco clucerul cu Cojeneștii, rudele clucerului. Atunci s-a hotărât că Barbovschi are numai o treime din Băloșenii de Sus.
Credem că din aceeași perioadă datează scrisoarea lui Ioniţă logofătul către Catrina logofeteasa a răposatului Ilie Catargiu pentru niște pământ din moșia Băloșăni.
Un document din 20 iunie 1757 arată că Toader Pascal cumpără de la Nastasia, fata Ursului, o jumătate din pământul Băloșani.
La 18 noiembrie 1762, partea de jos a satului Băloșeni era împărţită în cinci părţi, care erau stăpânite de: Costache Bran din Ișnovăţ și Ilieș, vornic de Rădăuţi, Ion Comârzan și oameni din Băloșeni: „Chiriac, Ion Silion, Ion Iladie, de pe Ion Rumbul și Toader Barbăroșie dimpreună cu fiul vistiernicului Catargiu, Gh. Palace ot Tătărășeni, Gh. Tulba, Gligoraș Mustaţă...cinci părţi a Catrinei Vămeșoaiei, trei părţi ale lui Filip Catargiul... partea de sus".
La 1772, stăpân (arendaș) în moșia Bivolul este menționat aga Ramadan, dar satul, Noua Slobozie este menţionat doar cu patru locuinţe în care trăiau șase familii . Aceasta slobozie nouă este,cu siguranţă, satul numit astăzi Viișoara Mică. Satul vechi Băloșani nu este menţionat, nici partea în stăpânire în boierească, dar nici cea în stăpânire răzeșească.
In anul 1774 satul Bivolul avea 40 case, din care doar patru familii erau birnici. 32 erau scutelnici ai agăi Ramadan și patru femei sărace. Scutelnicii erau locuitori aduși aici de arendașul moșiei și beneficiau de scutirea de dări.
Există o însemnare pentru scrisorile de moșia Băloșănii de la ţinutul Dorohoi, „ce au lăsat în mâna mea dumnealui șătrarul Grigori... luate de la spătarul Palade pentru a se judeca cu vornicul C. Balș... izvod de documente 1625-1763", datată la 23 martie. Spătarul Palade stăpânea partea de vest a moșiei Coţușca și partea de est a moșiei Băloșani, iar vornicul C. Balș stăpânea în partea de vest a moșiei Băloșani, și se pare că acesta era unchiul lui C. Palade.
In 1803, satul Bivolul este menţionat în stăpânirea vornicului Constantin Palade, sat cu 68 liuzi.
La 15 aprilie 1805, Gheorghe căpitan adeverește că datorează Lupului, fiul lui Grigore șetrar, 16000 lei și patru telegari, pentru partea din moșia Băloșenii din fundul Volovăţului, ţinutul Dorohoi .
La 1 septembrie 1805, Alexandru Constantin Moruz voievod hotărăște pricina de judecată ce au avut fiii săvârșitului șetrar Grigore pentru o mie de stânjeni din moșia Bivolul din ţinutul Dorohoiului, ce a cumpărat vornicul Constantin Palade .
La 1 aprilie 1806, Lupu Grigoriu dă zapis lui Iordache și Gheorghe Manole pentru vânzarea a două părţi și jumătate (din câte) din moșia Băloșenii din ţinutul Dorohoi, pe Volovăţ, cu 16000 lei și doi cai. Pe contrapagină Constantin Palade cere, în baza dreptului de protimisis, ca aceste părţi de moșie să le cumpere el. Iordache și Gheorghe Manole primesc banii și dau moșia și actele de proprietate lui C. Palade, la 20 martie 18071506. Astfel C. Palade devine proprietarul celei mai mari părţi din moșie.
Erci Gh. Zmuncilă scrie cumnatului său Lupu, fiul lui Grigori și Săftica, pentru cumpărarea moșiei Bivolul sau Băloșănii, la 14 martie 18071507. Nu poate fi vorba în acest document, nici în cele anterioare sau ulterioare, de întreaga moșie Băloșenii sau Bivolul, ci doar de părţi din una dintre aceste moșii, căci moșia Băloșăni, Băloșani sau Băloșeni se divizează înainte de 1772 în două entităţi: Băloșeni — în partea de vest - teritoriul satului actual Viișoara și Bivolul - în partea de est - teritoriul actual al satului Viișoara Mică. Partea de sud a moșiei Băloșani era în stăpânire răzeșească. O carte a Divanului Moldovei din 6 iulie 1807 arată că se judecau postelnicul Ioan Petre cu vornicul Constantin Palade. Ioan Petre cumpărase părţi din moșia Băloșenii sau Bivolul, pentru care avea cărţi domnești din 19 iunie 1803, 24 octombrie 1804 de la Alexandru Moruz vodă, dar vornicul Constantin Palade, stăpân pe mare parte din moșie, în partea de est, dar și la vest, cerea drept de protimisis.
O anafora din 11 ianuarie 1814 este întărită de Scarlat Alexandru Calimachi vodă la 20 februarie, pentru împresurarea moșiei Pustiul de la ţinutul Dorohoi a logofătului Constantin Balș de către moșia Băloșenii sau Bivolul a vornicului Constantin Palade. Balș aduce ca probe un ispisoc din 2 iulie 1619, de la Gașpaș voievod; o anafora din 31 martie 1793 întărită de Mihail Şuţu vodă; două cărţi din 8 iunie și 12 octombrie 1793 de la Mihail Şuţu vodă și un ispisoc din 1765 de la Grigore Ghica vodă.
Este vorba de partea de nord, nord-est a moșiei, astăzi o parte a moșiei Rădăuţi-Prut.
Același Scarlat Calimachi voievod dă carte de judecată aceeași cauză la 9 iunie 1814 și hrisov domnesc la 10 noiembrie 1814.
Cauza a fost judecată și de Mitropolitul Moldovei, rerzultă dintr-o mărturie dată vornicului Palade la 30 septembrie 1814.
În 1816, în moșia și satul Bivolul (un singur sat?) sunt menționați stăpâni logofătul Constantin Balș, care avea 12 scutelnici și vornicul Constantin Palade .
După această dată se pare că încetează disputele între marii stăpâni: Iacovache Palade, fiul lui Constantin Palade, s-a căsătorit cu Anica, fiica lui Constantin Balș, încât întreaga moșie trece în stăpânirea lui Iacovache, afară de ocinele răzeșilor. Iacovacbe Palade se stabilește în Basarabia, iar moșia sa este exploatată prin arendași, dar dintre aceștia unii subarendează. Căminarul Gfc. Bogdan închiriază venitul moșiei Baloșani negustorului Vasile Misir, la 24 februarie 1827.
Moșia lui Iacovachi Paladi de la Băloșeni, sau o parte a acesteia, a fost și în posesia (arenda) lui Apostol Burdă, cum rezultă din scrisoarea lui Burdă către Poliţia din Chișinău. Iacovachi Paladi îl reclamase pe Burdă că îi este dator cu 1000 galbeni pentru arendarea ocinii sale de la Băloșeni.
Burdă se dezvinovăţește la 23 aprilie 1830 și declară că pentru cei 1000 galbeni Paladi să se adreseze lui Lazarov, secretarul gubernial, care printr-o scrisoare din 24 aprilie 1830 recunoaște că el este dator. în aceeași zi, 23 aprilie 1830, Iacovachi Paladie se obligă să „vândă" prin V. Alecsandri moșia sa Băloșănii, ce-i zic Bivolul. Cu legalizarea Tribunalului Orhei.
În noiembrie 1830, spătarul Vasile Alecsandri (tatăl poetului), vechilul lui Iacovache Palade din Basarabia, vinde moșia dumisale de aici din Moldova, anume Băloșăni, ce-i zic și Bivolul, din ţinutul Dorohoiului, lui Constantin Ioan Gherghel . Probabil este vorba de arendarea moșiei, căci Iacovache Palade era „vestit" de Judecătoria Dorohoi la 25 septembrie 1839, că pricina ce o are cu moștenitorii răposatului stolnic Petre Peiul pentru venitul unui loc din moșia Bivolul se va judeca la 22 noiembrie 1839.
Nu se poate preciza când și de la cine a cumpărat moșia lui Bivol căminarul Iordache Lipan, al cărui nume s-a dat ulterior satului numit astăzi Viișoara Mică.
La 29 aprilie 1840, Berischi cere ispravnicului de Dorohoi să facă măsurătoarea părţii din moșia Bivolul cumpărată în 1834 de la căminarul Iordache Lipan pe șapte ani. Prin contract, Lipan s-a îndatorat să-i dea 700 fălci (cea 1000 ha) de loc, imaș, fânaţ și loc de arat, pe care i-a achitat.
În anul 1840, vorniceasa Anica Palade, născută Balș, vinde de veci moșia Bivolul vornicului Iordache Lăţescu Boldur . Probabil acesta a adus lucrători pe moșia sa, fiindcă satul ia pentru o perioadă numele Bivolul Lăţescului.
În anul 1855, satul Bivolul Lăţescului are biserică cu 3 preoţi, 2 dascăli, 2 bejenari, 7 volnici, 6 vădane, 1 vătaf; sat cu 50 locuitori . De la Iordache Lăţescu (f 1857) moșia trece în propri-etatea căminarul fiului său, Theodor.
La 20 ianuarie 1847 este datat contractul de închiriere prin care Ioan Herescu închiriază pe timp de șase ani moșia Bivolul sau între Băloșeni ce este a vornicului Iacovache Palade și a soţiei sale Anica, născută Balș . A doua zi, 21 ianuarie 1847, este datată scrisoarea vornicului Palade care cere lui Ioan Herescu să plătească la termen o sumă de bani din arenda moșiei Bălușeni lui Tudorache Pisoschi.
Ioan Herescu iese din posesia moșiei Bivolul, cum rezultă din înscrisul dat de Costachi la 14 ianuarie 1849 . Dar la 16 ianuarie 1853 este menţionat un înscris între caminarul Ioan Herescu și Leiba Bivoleanu, care i-a ţinut în arendă moșia Bivolu, cu întăritura Isprăvniciei Dorohoi.
Nu se poate preciza când fraţii Valerian și Teodor Goilav au cumpărat moșiile Bivol și Băloșeni, dar aceștia erau proprietari ani la 18 decembrie 1865, când dădeau o obligaţie lui Samoil Goldenthal de la care împrumutau 2000 galbeni, cu o dobândă de 10% pe an, asigurând plata din fondul moșiilor lor Bivolul și Băloșeni. Plata s-a făcut la 18 decembrie 1866.
La împroprietărirea din 1864-1865 apar informaţii care dau impresia că ar fi existat trei sate diferite, dar erau doar două sate ale căror moșii aveau stăpâni diferiţi: Viișoara de azi se numea Bivoliile, moșia era proprietatea lui Theodor Boldur Lăţescu, iar Viișoara Mică se numea atunci Bivolul Lipan sau Bivolul lui Boldur, o parte a moșiei era proprietatea lui Softa Lipan, reprezentat la împroprietărirea clăcașilor de Petrea Lipan și Iorgu Murguleţ. Acesta din urmă stăpânea o parte a moșiei.
In moșia satului Bivoliile (Viișoara) au fost împroprietăriţi 86 săteni cu câte patru fălci și 12,5 prăjini; 17 săteni cu câte două fălci jumătate și 12 prăjini și 31 săteni numai loc de casă și grădina, 12,5 prăjini.
Preotul Haralambie Berij primea în folosinţă 9 fălci.
In 1866, satul Bivolul Lăţescului avea moșia de 1450 fălci, din care 1042 fălci ale proprietăţii. Teodor Lăţescu s-a ocupat de îmbunătăţirea moșiei, a început și o casă mare, dar nu a terminat-o, căci datornicii i-au scos moșia la vânzare .
Până în anul 1866 fraţii Valerian și Teodor Goilav au cumpărat moșia Bivolul, fosta proprietate a lui Teodor Iordachi Lăţescu Boldur, cum rezultă din hotarnicele pentru această moșie din 6 martie 1866, întocmită de inginerul topograf A. Mavrodin , și apoi cea din 5 februarie 1868 .
Prin testamentul întocmit la Viena, în perioada 1885-1890, Teodor Goilav își împarte averea celor patru fii: Gregor, Isabela - căsătorită Zadurovici, Măria — căsătorită Kristofovici și Elena, împreună cu mama lor Sarah, cărora le lasă patru șesimi din moșia Bivol cu Pustoaia la Dorohoi.
Trebuie de menţionat faptul că se poate atesta participarea unor cetăţenii ai comunei Bivol, la războiul de independeţă, conform unei diplome existente la Şcola din Viișoara. În jurul anului 1890, satul purta numele Bivolul Mare, în opoziţie cu satul de la est numit Bivolul Mic, sau Bivolul Lăţescului, pe ambele maluri ale pârâului Volovăţ. Satul avea 200 familii cu 800 locuitori. Proprietarii moșiei erau fraţii Teodor Goilav, care avea casă bună, cu două rânduri, făcută de fostul proprietar Teodor Iordache Lăţescu, pe malul drept al Volovăţului. Valerian Goilav și-a făcut casă bună, cu un rând, pe malul stâng al Volovăţului, cu livadă și grădină. Fraţii Goilav stăpâneanu 2846,25 ha.
La 19 martie 1890, Măria Cristofovici născută T. Goilav, domiciliată în Monzeluvca (Galiţia), împuternicea prin procură pe dr. avocat Anton Manea de a o reprezenta în toate afacerile privind partea de avere rămasă de la tatăl ei, T. Goilav, partea din moșia Bivol și Pustoaia .
Elena T. Goilav căsătorită cu contele Los, stabilindu-se în Bucovina, vinde partea sa din moșia Bivol surorii sale Isabela Zadurovici, de la care trece în proprietatea fiilor săi Anton și Iosif Zadurovici, arendată în 1904-1914 de Alex. Giurgiuveanu, D. Savin și Bucșinescu. Moșia lui Valerian (Vartan) Goilav, din stânga pârâului Volovăţ, trece în proprietatea fiicei sale, Ecaterina, căsătorită cu Ilie Aritonovici, de la care trece zestre fiicei lor, căsătorită cu I. Zadurovici , care stăpâneau aici în 1925.
Moșiile proprietarilor au fost diminuate prin exproprierea pentru înfăptuirea marii împroprietăriri din 1919-1922.
Prima menţiune despre un locaș de biserică din satul Băloșani este în hotarnica din 29 septembrie 1652: „și heleșteul din sat, unde dă Pustaia în Volovăţ... și vatra satului, până la biserică".
Bisericuţa veche din bârne de lemn, construită de săteni, nu se știe când. Epitropii și executorii testamentari ai vornicului Iordache C. Boldur Lăţescu erau însărcinaţi prin art. 3 din testamentul legalizat de Tribunalul Dorohoi, la 20 mai 1857, să construiască biserică în satul Bivol . Nu se știe dacă bisericuţa din bârne s-a construit după această dată sau era de mai înainte, căci în 1855 satul avea biserică cu trei preoţi și doi dascăli. In această biserică se păstrau Sfântul Aer din 1825, icoane din 1835.
La 6 noiembrie 1858 era preot Gavril Filipovici din Bivol . La împroprietărirea din 1864, aici este menţionat preotul Haralambie Berij . In perioada 1874-1902 a fost paroh preotul G. Sârghie, născut în 1821, decedat la 25 mai 1902, urmat de fiul său, preotul Ioan Sârghie .
In anul 1930, aici era paroh preotul Petre Suditu, parohia făcea parte din Protopopiatul circa II Săveni.
Preotul Petru Suditu a funcţionat aici în perioada 1924-1986, urmat de preotul Gh. Bobu, care a construit casa parohială, urmat de preotul Ştefan Dolgu, apoi preotul Benone Chelaru și preotul Mihai-Marius Condurache, din anul 2001.
În anul 2002, au început lucrările de construcţie a unui nou locaș de biserică sub îndrumarea preotului paroh, ajutat în mod deosebit de epitropul Gavril Gheorghe, Florea Horodincă, medicul veterinar Viorel Râmbu ca și de autorităţile locale. Construcţia este în faza finală.
Prima menţiune despre școala din satul Bivol este din 18 martie 1868, când aici era învăţător Costachi Alexandrescu, de 22 ani , dar se face menţiunea că aici mai înainte a fost învăţător G. Botescu.
La 24 aprilie 1868, revizorul școlar N. Vicol recomandă pe Gh. Panaitescu ca învăţător la Şcoala Bivol . La 1 martie 1877 are loc o reformă în învăţământ, sunt înlăturaţi o parte din învăţătorii care nu aveau studii corespunzătoare; la Şcoala Bivol, întreţinută de comună, este adus învăţătorul Neculai Davideanu, de la Şcoala Mitoc.
La 12 mai 1880 se raportează Prefecturii că la Bivol este local propriu pentru școală cu trei săli de clasă, din paiantă, acoperit cu stuf.
Consiliul comunal Bivol cere, la 28 februarie 1882, subvenţionarea Şcolii Bivol de către stat, de la 1 aprilie 1882 . Învăţătorul N. Davideanu funcţiona la Bivol și în octombrie. Şcoala din satul Bivol a funcţionat cu clasele I-IV până în anul 1953, când devine școală elementară cu clasele I-VII, din 1964, școală cu clasele I-VIII, iar în perioada 1975-1989, școală cu clasele I-X.
Şcoala a funcţionat într-o casă boierească veche, construcţie din cărămidă cu două săli mari și beci, local donat în 1905 pentru școală de Ecaterina Aritonovici , apoi într-un local propriu din paiantă cu patru săli de clasă, local dezafectat în 1953-1954, când s-a dat în folosinţă Şcoala din Vale, construcţie din cărămidă cu trei săli de clasă, două cancelarii, laborator, bibliotecă.
În anii 1961-1962 s-a construit Şcoala Nouă, din cărămidă pe fundaţii de beton, cu cinci săli de clasă, două cancelarii, bibliotecă. Acestui local i s-au făcut îmbunătăţiri în 2006-2007, instalaţie de apă curentă, calorifere etc. Viișoara Mică (Bivolul, Bivolul lui Lipan, Bivolul Mic, Lipan, Viișoara Mică) Parohia „Sf. Dumitru".
Satul care a purtat prima dată numele Bivol este satul de astăzi Viișoara Mică. Satul Viișoara Mică s-a format pe partea de est a moșiei Băloșăni sau Băloșeni. Numele Bivol al satului și moșiei credem că are la bază antroponimul „Bivol ot Băloșăni*. un răzeș care participă la 29 septembrie 1652 la întocmirea hotarnicei moșiei Coţușca, de la est , căci legenda cu înecarea bivolului lui Lăţescu nu se putea petrece decât în perioada 1840-1864, dar satul purta numele Bivol, în anul 1772.
Sat din comuna Viișoara, situat la 2,5 kilometri est de reședinţa comunei, pe malul stâng al pârâului Volovăţ.
Satul actual Viișoara Mică s-a înfiinţat înainte de anul 1772 pe partea de jos a moșiei Băloșani, care era în 1609 în stăpânirea lui Lupu, cumpărată mai înainte de Ioan Vătavul de la bătrânul Boldur și de la fratele lui Văscan și de la surorile acestora, Sorea și Teta .
Prin căsătoria lui Pintilie Barbovschi cu Măria, fata Lupului din Băloșani, această parte a moșiei trece în stăpânirea lui Barbovschi, întărindu-li-se prin cartea lui Vasile Lupu, din 18 martie 1648 , stăpânire reîntărită pe jumătatea de jos a satului (moșiei) la 14 martie 1651 de același voievod.
Petru Barbovschi, probabil fiul lui Pintilie, a rămas stăpân pe ocinele părintești și participă pe 10 octombrie 1671 la alegerea părţilor de moșie ale lui Ionașcu cămărașul, în partea de sus (vest) . Partea de moșie a lui Pintilie Barbovschi din partea de sus a moșiei Băloșani a rămas în stăpânirea lui Ştefan Sturza, căsătorit cu o fiică a lui Pintilie Barbovschi, Anghelușa, născută din căsătoria acestuia cu Dumitra, fiica lui Onciul Haliţchi.
La 18 noiembrie 1762, partea de jos (întreagă?) a satului Băloșeni era împărţită în cinci părţi, stăpânite de Costache Bran din Ișnovăţ și Ilieș, vornic de Rădăuţi; Ion Camârzan și oameni din Bâloșeni: Chiriac, Ion Silion, Ion Iladie de pe Ion Rumbul și Toader Barbăroșie dimpreună cu fiul vistiernicului Catargiu, Gh. Palace ot Tătărășeni și Gh. Tulba, Gligoraș Mustaţă, cinci părţi a Catrinei Vămeșoaiei și trei părţi ale lui Filip Catargiul partea de sus.
Satul cu numele Gikol (acest nume rezultă din africanizarea consoanei „b" urmate de vocală în „g" [bine = ghine] și a lui „v" în „g") este menţionat la 25 martie 1766. „Trecurăm Prutul pe două bacuri și am stat noaptea în satul Gikol, la două ceasuri de Ceabrău".
În 1772 este menţionat stăpân, probabil arendaș, în moșia Bivolul aga Ramadan, dar satul - Slobozie Nouă - este menţionat doar cu patru locuinţe, în care trăiau șase familii.
În 1774, satul Bivolul, a cărui moșie era stăpânită de același Ramadan, avea 40 case, din care doar patru locuitori erau birnici, 32 locuitori erau scutelnici și patru femei sărace.
Credem că moșia Bivolul era în stăpânirea vornicului Constantin Palade, fiind arendată de Ramadan sau chiar subarendată, iar scutelnicii erau oameni aduși din alte „ţări" care beneficiau de scutirea temporară de dări.
În 1803, satul Bivolul este menţionat în stăpânirea lui Constantin Palade, fiul lui Enache Palade, sat cu 68 birnici.
În 1816 sunt menţionaţi la Bivol stăpâni vornicul Constantin Palade și logofătul Constantin Balș, care avea 12 scutelnici . Să fie logofătul Constantin Balș cel care a reînfiinţat satul pe vatra vechiului Băloșani? O ipoteză!
Nu putem preciza când și de la cine a cumpărat moșie aici căminarul Iordache Lipan, cel care în 1834 a arendat 700 fălci lui Berinschi pe șapte ani, cum rezultă din cererea acestuia din urmă adresată ispravnicului de Dorohoi pentru a i se face măsurătoarea părţii sale din moșia Bivolul .
Sigur este că o parte a moșiei Bivolul - Viișoara Mică de azi, era proprietatea familiei Lipan, iar o parte, mai mare, era proprietatea familiei Palade din care Iacovache, fiul vornicului Constantin Palade, căsătorindu-se cu Anica, fiica lui Constantin Balș, devine proprietar și în moșia Băloșani - la vest.
Arendași în moșia Bivolul au fost Ioan Herescu, Leiba Bivoleanu, poate și alţii. Numele Bivol purtat mai întâi de satul numit astăzi Viișoara Mică a devenit numele întregii moșii numite mai înainte Băloșani, dar moșia divizându-se în proprietăţi diferite pe care existau așezări diferite, acestea au păstrat numele Bivolul însoţit de determinanţi - numele proprietarilor. Astfel în 1864 satul Viișoara Mică de azi se numea Bivolul Lipan, situaţie care se poate explica prin faptul că familia Lipan a stăpânit cea mai mare parte a moșiei sau această familie a trăit aici, având mai mulţi descendenţi. Celălalt sat de pe moșia Bivolul se numea Bivoliile sau Bivolul lui Boldur, Bivolul Lăţescului, care a fost aici proprietar în perioada 1840-1865.
În 1866, Bivolul Lipan era sat a cărui moșie avea 790 fălci (cea 1130 ha) din care 400 fălci în proprietatea lui Lipan, iar restul în stăpânirea lui Murguleţ, familie care a stăpânit aici moșie din secolul al XVIII-lea.
La împroprietărirea din 1864-1865 în moșia Bivolul Lipan au primit pământ 10 clăcași, câte patru fălci și 12,5 prăjini, 32 clăcași, câte două fălci și jumătate și 12,5 prăjini și 11 clăcași, doar 12,5 prăjini. Pentru preot sunt rezervate nouă fălci, dar satul nu a avut preot și nici nu avea. Tot atunci sunt rezervate 28,6 ari loc pentru școală, din donaţia proprietarului.
Satul Cuza-Vodă s-a înfiinţat în urma împroprietăririi însurăţeilor din anul 1882, în baza Legii rurale a lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1864. împroprietărirea s-a făcut în moșia Păltiniș, pe partea numită Dealul Ciorbenilor.
La 18 ianuarie 1882 este datat procesul-verbal de împroprietărire a 153 capi familie; fiecare familie a primit câte două fălci și 35 prăjini teren în câmp (cea 3,48 ha) și 20 prăjini (35,6 ari) loc pentru grădină și casă.
La această dată au fost împroprietăriţi 23 locuitori din Darabani, 5 din Drăgușeni, 14 din Hudeștii Mici (Miorcani), 22 din Movila, 27 din Hilișău Curt, 44 din Grămești, 4 din Mileanca, 4 din Mamorniţa și 4 din Rădăuţi-Prut.
La 12 iunie 1888, 197 locuitori din Miorcani cer a cumpăra pământ, în loturi mici pe moșia Păltiniș .
In anul 1897 se vând 51 loturi pe moșia Păltiniș în preajma locului numit Balta sau Heleșteul cu stuf .
Satul cu numele Cuza-Vodă este menţionat pentru prima dată documentar la 15 decembrie 1898, când pământul rezervat pentru școala și biserica din sat, câte cinci hectare pentru fiecare instituţie, este arendat pentru o perioadă de cinci ani lui Ioan Ştefan Ciopron . In documentele oficiale, satul Cuza-Vodă este menţionat în anul 1908, în comuna Păltinișul. În 1912, satul Cuza-Vodă din comuna Bivolul avea 98 case locuite de 98 familii cu 240 bărbaţi și 214 femei.
Numele satului amintește numele primului domnitor al Principatelor Române Unite, cel care a promulgat Legea rurală din 1864 prin care clăcașii au fost împroprietăriţi.
Biserica din satul Cuza-Vodă, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", a fost construită în perioada 1921-1923, din lemnul dat de I. Frank, atunci stăpân în moșia Hudeștii Mari, și contribuţia locuitorilor. Biserica s-a sfinţit în noiembrie 1923 .
Aceeași biserică din lemn, îmbrăcată cu scândură de rășinoase. Până în anul 1958, localităţile Viișoara Mare și respectiv, Viișoara Mică au purtat numele de Bivolu Mare și,respectiv,Bivolu Mic. Informaţiile locale orale,fără a fi susţinute prin documente scrise,afirmă că acest vechi toponim s-ar datora faptului ca un Bivol al proprietarului Boldur Lăţescu s-a înecat în mlaștina "Puturoasa".
Se pare că localitatea Viișoara Mare (Bivolu Mare) ar fi luat fiinţă în jurai anului l72o și a fost alcătuită din clăcașii aduși de proprietarii moșiei respective,drept mână de lucru în agricultură. Actuala denumire a comunei,Viișoara" este improprie și nu se justifică, deoarece ea nu are suprafeţe cultivate cu viţă de vie. Marele Dicţionar Geografic menţionează existenţa unei vii în suprafaţă de 4 pogoane în jurul anului 1899.
Satul Viișoara Mică(Bivolu Mic),între timp a mai fost denumit și "Lipani",după numele fostului proprietar Teodor Lipan,ginerele lui Teodor Laţescu .In Marele Dicţionar Geografic(1899) el mai era denumit și "Spinoasa".Viișoara Mică a luat fiinţă în jurul anu1ui
1840, din grupul de clacași adus de proprietari, pentru a le lucra moșia.
Cel de al doilea sat component al comunei și anume Cuza Vodă a luat fiinţă în jurul anului 1898, fapt pentru care el nici nu figurează pe harta redactată în anul 19oo și nici în Marele Dicţionar Geografic din I899.Locuitorii acestuia au provenit din rândul tinerilor,atrași din satele vecine și împroprietăriţi aici cu loturi de teren de câte 5 ha și care,în semn de recunoștinţă faţă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza,l-au denumit Cuza Vodă.
Dar, în mod cert, teritoriul comunei Viișoara a fost locuit de oameni încă cu mult timp mai înainte,deoarece aici au fost găsite urme materiale ale trecutului,care datează din epoca neolitică,cum sunt»cioburi de ceramică aparţinând Culturii Cucuteni A-B,din neolitic; topoare perforate din silex și din piatră datând din neoliticul târziu;vârfuri de dălţi din neolitic; fusaiole din neolitic; pipe și monezi din feudalism.
De asemenea,prezenţa unui număr de trei movile de pământ,de mari dimensiuni,pe teritoriul acestei comune, atestează o prezenţă umană milenară aici.
De asemenea,la Viișoara Mică au fost descoperite piese arheologice care datează din epoca migraţiei popoarelor, fapt consemnat și în Monografia judeţului Botoșani (1980).
După cum se știe, în această parte a ţării s-au înregistrat dese incursiuni ale tătarilor,în scop de jefuire. Aceste evenimente, mereu repetate și produse pe neașteptate și-au pus puternic amprenta asupra modului de viaţă al localnicilor,obligaţi să se retragă în mare grabă din faţa năvălitorilor,iar la, întoarcere să-și refacă micile gospodării.
In Marele Dicţionar Geografic(1899) există o referire foarte sugestivă cu privire la acest teritoriu,pe care o prezentăm în continuare în doi ani la rând,respectiv la 1.649 și 1.6^0,Tătarii Crîrnului, in incursiunile lor prin Moldova au devastat totul,lăsând praf in urma lor.
Este necesar de menționat că la Războiul de independență au participat și cetăţeni a-i comunei Viișoara, respectiv serg. Patrache Epure și sold. Spataru Neculai, fapt atestat de o Diplomă aflată la școală înrămată care atestă participarea acestora la războiul de independenţă.
Până în anul 1909, Viișoara a fost reședinţă de comună, apoi în perioada 1909-1912, localităţile Viișoara Mare și Viișoara Mică au fost subordonate comunei Coțușca, iar satul Cuza Vodă a fost atribuit comunei Păltiniș. Începând din anul 1912, Viișoara redevine reședinţa de comuna .Pentru o scurtă perioadă de timp,1a comuna Viișoara, în afară de Viișoara Mică și Cuza Vodă au mai fost subordonate și alte sate cum sunt Horodiștea,Păltiniș și Puţureni,care ulterior au revenit sub aspect administrativ la comunele lor.
Motivul arondării administrative a localităţilor Viișoara Mare și Viișoara Mică la comuna Coţușca a fost numai de natura politică. Astfel, proprietarul Văsescu, care își avea moșia pe raza comunei Coţușca și era șeful local al Partidului Liberal, dorea să obţină și voturile în alegeri ale viișorenilor,care până în anul 1909 se aflau sub influenţa altor partide politice.
Reacţiile negative ulterioare ale viișorenilor, motivate de distanţa mare până la Coțușca, au condus în anul 1912 la revenirea administrativă iniţială,reînfiinţându-se comuna Viișoara.
